de Sorin-Mihai Grad / ©2010 Herg Benet Publishers

a șaptea cronică a SUROGATului

… a apărut în Mozaicul #2/2011 şi îi aparţine lui Silviu Gongonea

Surogat poetic

In his article, Silviu Gongonea analyzes SUROGAT, the first volume of poetry written by Sorin-Mihai Grad, whom he considers a writer with a strong poetic consciousness, careful with his verse.

Cunoscut în primul rând din spaţiul virtual, editor al revistei EgoPHobia, matematician, în prezent fiind asistent ştiinţific la Chemnitz unde şi trăieşte, şi, nu în cele din urmă, poet, Sorin-Mihai Grad se prezintă cititorilor cu un volum de debut ce poartă un titlu programatic, SUROGAT, care prin ideea de succedaneu face trimitere la necesitatea conturării unei noi sensibilităţi poetice. Sorin Mihai-Grad este un poet cât se poate de atent cu versul său, şarja poetică, bricolajul, în ciuda intenţiilor ironice de deconstrucţie şi mai ales prin aspectul neglijent jucat, fiind, inevitabil, elemente ale unei conştiinţe poetice puternice. De aceea impresia pe care o lasă placheta de faţă este distanţa bunicică faţă de mai „vârstnicii“ poeţi ai începutului de mileniu. Mizerabilismului şi minimalismului el le preferă fuga de patetism şi de cobotinism, poate, ici şi colo, francheţea şi fronda să mai ofere vreun impuls lectorului. Asaltul ludic, jocul în oglinzi prin care se mimează apropierea contrariilor sunt menite a-l seduce pe cititor şi să-l introducă într-o atmosferă poetică ce se lasă cu greu definită prin calificativele familiarităţii. Iată şi o bucată din poemul care deschide cartea:
„pictez ochi pe un răsărit de seară/ închipuindu-mi că visez/ albastru/ nu mă ispiteşte nicio durere/ decât cele vechi pe care şi le-a uitat în mine/ oricine“ (Surogat de indiferenţă). Acest tip de poezie sau „poerezie“, cum şi-o numeşte autorul, nu mizează pe ancorele afective (cum se încearcă, de altfel, în întreg volumul) iar ceea ce ar rămâne ar fi mai mult carcasa unui blindaj ermetic, descifrabil numai prin puterea răbdării, prin refacerea drumului din retortă: „cu fiecare cuvânt îmi maschez/ sau îmi masacrez după caz/ un sentiment/ de care nici nu-mi mai amintesc/ versurile sunt de fapt poveşti/ pe care le vei descifra/ abia de la a treia citire încolo/ (…)/ până te decizi/ îţi dedic poerezia asta“ (Surogat cam mizantrop).

Ce este, însă, interminabilul „surogat“, regizat aşa prin instrumentele monotoniei, recunoscut de către eul poetic şi asimilat ca pe ceva autentic, astfel încât distanţarea să nu mai fie posibilă? Eventual, cum spune poetul, un „text/ care culmina în nelămurire“ sau „un fel de amintire la cel mai trecut timp posibil/ deci nu se mai ştie precis/ nici de cine voiam să râd/ în afară de mine“ (Surogat de lămurit) sau „poerezia e propriul meu ospiciu şi canal/ de orice fel s-ar vrea/ teama de normal mă-ntrece/ sunt propriul meu epigon“ (Surogat de plagiat). Paginile în care Grad dă curs impulsului oniric sunt puţine, dar unde se întâmplă poezia câştigă în prospeţime: „am scăpat din viaţă până acum dormind/ m-am ascuns după somn“ (Surogat de somn). Efectul se produce, de asemenea, când poetul îşi îngăduie mai multă directeţe şi suficientă distanţă (auto)ironică: „vin dintr-un oraş care uneori apare pe hartă/ la meteo/ iar în ziare doar printre scorurile din divizia b“, „vin dintr-un oraş pe care nu-l pot urî/ pe care nu-l cunosc nici deloc nici destul“ (Surogat de nostalgie) sau „mi-ar plăcea să ştiu scrie ca solistul de la taxi versuri lungi şi isteţe/ şi să-mi vină idei la fel de năstruşnice ca băieţilor de la z.o.b.“ (Surogat de lăustar). Chiar dacă am văzut-o ca pe un efort de conturare a absurdului, nu am înţeles, totuşi, dorinţa autorului de a introduce în economia volumului unele construcţii cărora nu le-aş găsi rostul: „nu am vagin/ s-am cu cine mă monologi“ sau „fiecare tu se va citi voi/ oricând îţi vei dori asta/ cu fericiţi subînţeles (s.a.)“ etc.

Poate că avea dreptate Horia Gârbea, într-o minirecenzie din Luceafărul, când socotea poeziile din volum tehnice şi cu o doză de artificial, lucru pe care-l văd posibil din cauza unei teatralităţi exploatate în exces, benefică în cazul în care se încearcă atragerea atenţiei asupra a ceva nou, diferit. Totuşi, sunt mult mai multe lucrurile bune decât neinspirate în SUROGAT. Şi este meritul lui Sorin-Mihai Grad de a fi evitat locul comun, de a fi încercat altceva, dar, din păcate, cu mult prea multe riscuri.

One Response | Add your Own

  • 1 victor b said:

    ti-am citit cateva poezii aici pe blog, dar nu vad ce teatralitate vedea omul asta la tine

Leave a reply

Required

Required, hidden

XHTML Tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Trackback this post  |  Subscribe to the comments