de Sorin-Mihai Grad / ©2010 Herg Benet Publishers

versiunea completă a celei de a doua

cronici a SUROGATului, scrisă de Patrick Călinescu și apărută în revista Vatra #3-4/2011 poate fi citită mai jos

“Surogat”: o democratizare a modurilor poetice

Sorin-Mihai Grad, matematician de formaţie, a publicat recent un volum de poezii al cărui titlu necesită o „traducere” (sau o „dez-etimologizare”) din limba poetică a originalului în limba comună a tuturor celorlalţi.

Îmi permit să ofer cititorilor o astfel de tălmăcire a originalului; şi-mi permit să sper că efortul meu nu va fi fost cu totul şi cu totul doar o re-interpretate subiectivă.

Poeziile lui Grad din prima sa carte sunt adunate sub titlul de SUROGAT, al cărui sens, deşi clar din punct de vedere lexicografic, capătă o nuanţă suplimentară, care, pe măsură ce demonstraţia poetică a poetului prinde contur, va câştiga întâietate.

Înţelegerea cea mai la îndemână a titlului pe care autorul l-a ales pentru cartea sa este, aşa cum ne-am aştepta, conformă cu informaţia lexicală pe care orice dicţionar al limbii ne-o oferă cu promptitudine. Este vorba despre înlocuirea a ceva cu altceva, îndeobşte inferior din toate punctele de vedere, mai ales „fiinţial” (ca să nu zic „ontic”), dar care, în mai toate „poereziile” lui Grad strânse în prima sa carte, nu se comportă întocmai într-un registru pe măsură: „mai jos” decât originalul pe care l-a înlocuit. Un surogat, într-adevăr, este o „fiinţă” (în înţelesul grecesc al lui on) inferioară celei pe care o înlocuieşte, dar, în poeziile autorului nostru, substituţia fiinţială care are loc la nivel poetic nu este neapărat una dinspre superior înspre inferior, cât, mai degrabă, una dinspre registru „serios” înspre registru “ilar”: sau „parodic” şi, pe alocuri, chiar „auto-parodic”.

Practic, „sorin” (Surogat degeraţionist), deturnează oarecum sensul de coborâre a înlocuirii de fiinţă (substituţia fiinţială, pentru cei mai cu pretenţii) şi-l orizontalizează pe axa sintagmatică unde se află, în perfectă dez-ierarhizare, aş zice, clasic postmodernistă, toate registrele valorice în care un autor poate să-şi scrie opera.

Poeziile sale, aşadar, nu mai sunt (şi n-au fost niciodată) o înlocuire, angajată sau nu, a „poeziei înalte” cu o poezie mai puţin valoroasă şi, în consecinţă, mai puţin „poetică”, ci, pur şi simplu, o mutare de accent dinspre poezia scrisă în registru serios înspre cea scrisă în registru general ludic.

Surogatele lui Sorin-Mihai Grad, sunt, înainte de toate, ludice, iar substituţia fiinţială pe care o reclamă şi care are loc în interiorul lor poetic presupune nuanţa orizontalităţii unificatoare în detrimentul unei verticalităţi înadins dezbinatoare. Ludismul lor este, deci, jocul, intra-alternativ, dintre registrul serios şi cel ilar al poeziei în genere, pe care autorul nostru are inteligenţa poetică să nu-l înlocuiască, „surogatial”, cu nimic altceva, dar în care n-a încetat nicicând să schimbe, în deplina armonie dez-ierarhizatoare a timpurilor contemporane, un registru valoric cu celălalt.

Deturnarea sensului de bază a înlocuirii de fiinţă (surogatul) poate fi valorificată cum trebuie numai dacă, aşa cum a făcut şi poetul, se înţelege că nu jocul poetic e de înlocuit cu, aparent, un altul, preferabil inferior lui (fiindcă există un singur joc poetic: jocul poetic), ci numai modul, „serios” sau „ilar” în care este jucat. Jocul nu se schimbă niciodată, aşa cum nici poezia, ca fiinţă (în acelaşi înţeles al aticului on), nu poate fi schimbată. Tot ce se schimbă e doar modul în care te poţi juca sau în care poţi scrie poezie: fie mai serios, fie mai puţin serios, dar întotdeauna respectând aceleaşi reguli, imuabile, ale jocului sau ale poeziei.

Probabil că în Surogat de plagiat se adună cele mai multe dintre modurile ludice pe care înlocuirea de fiinţă le înregistrează în cartea lui Grad. Două dintre ele sunt, cu siguranţă, auto-parodice: „poerezia e propriul meu ospiciu şi canal” şi „sunt propriul meu epigon”, care e versul final al poeziei, sunt, ambele, ilustrarea cea mai clară a sensului special pe care substituţia fiinţială l-a căpătat pentru autorul nostru. În ultimul exemplu, de pildă, poetul se înlocuieşte, singur, cu epigonul său. Se identifică cu el şi se lasă absorbit de şi în el. Operaţia de schimbare a unei fiinţe cu cealaltă, deşi pe una o presupunem a fi, de fapt, ipostaza celeilalte, nu are nicio direcţie dinainte stabilită. Surogatul este greu de identificat atât cu fiinţa poetului, cât şi cu fiinţa epigonului său. Lipsa distincţiei e intenţionată, pentru că are loc în „textul meu”, despre care nu se precizează că ar fi, mai mult, al poetului sau al epigonului său. Înlocuirea de fiinţă e întărită şi de precizarea din titlul poeziei: „… de plagiat”. Surogat de plagiat devine nu doar locul central al tuturor posibilităţilor ludice ale surogatului specializat în unificări orizontale şi nu în verticalizări dezbinatoare, ci şi un fel de tautologie a înseşi fiinţării, care, într-un fel sau altul, îi primejduieşte capacitatea în sine de a fi interşanjabilă cu (oricare) alta. Întrebarea implicită (şi redundantă) din titlu se transformă într-o întrebare, nu mai puţin redundantă, despre folosul ideii, fie şi înadins modificată în şi de contextul poetic, de surogat, în condiţiile unei iminente anihilări a ei de către efectele sale imediate: Ce copie – surogat – are nevoie să fie copiată – plagiată? devine Ce fiinţă – surogat – are nevoie să fie fiinţată – plagiată? Ea oricum există şi poate exista pe cont propriu. Ea este însuşi jocul poetic pe care autorul ei a preferat să-l joace mutând accentul de pe copie pe fiinţă. Ea este surogatul căruia poetul i-a imprimat o anumită direcţie semantică, pe care, invariabil, a urmat-o şi în toate celelalte moduri ale fiinţării poetice.

2 Responses | Add your Own

  • 1 ovi martin said:

    e foarte interesant titlul recenziei, m-a facut sa o citesc desi de obicei sar peste comentariile critice

  • 2 Nicolae Stoica said:

    dupa ce am citit aceasta cronica m-am decis sa cumpar cartea. a meritat, va felicit!

Leave a reply

Required

Required, hidden

XHTML Tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Trackback this post  |  Subscribe to the comments