SUROGAT

eu te-am uitat dincolo de oglindă?
ce mă priveşti ca o hienă foca muribundă?
mă uit la tine ca un orb la zei
pentru al tău vis mă zbat alene
tatuat cu aripi de şarpe
şi îngeri artificiali
nici să mă scuipi nu poţi cu a ta ploaie sfântă
de petale de umbră
doar eu sunt tu, pe când tu…
te mişti cum mă mişc eu
şi nu poţi să-mi vorbeşti
doar mă imiţi chiar şi pe întuneric
mă voi ascunde de tine
mori!

#

versiuni anterioare ale acestui text au fost publicate în Galateea #7, Argos #12 şi într-o antologie “Caiete mălinene” din 2006 (sau 2007?)

se spune că adevărata problemă nu o ai când vorbeşti singur ci când începi să-ţi şi dai replici