s-ar putea aplica în cazul
… Surogatelor ceva din cele menţionate de mine pe aici acum două zile în legătură cu eventuale venituri aduse de poezie autorilor? din vânzări mi-ar putea aduce ceva probabil doar dacă ar câştiga concursul la care l-am trimis; apariţiile în (e-)reviste şi antologii nu mi-au adus uneori nici măcar exemplarul pentru colecţia mea; reclamele de pe acest blog au produs până acum aproape un leu; la volumul în format de lux, lecturi publice plătite, traduceri sau manuale ar fi absurd de prematur să mă gândesc
mai departe, de colaborări plătite la ziare sau reviste nu cred că voi avea parte vreodată şi nu doar pentru că n-am studiat la litere; „renumele” meu ca poet este inexistent, mai degrabă m-ar putea şti lumea ca editor la EgoPHobia; premii însoţite de bani? pot visa la ele, dar întâi să-mi apară volumul, să vedem dacă iscă reacţii, dacă da, de ce fel vor fi, iar în caz pozitiv intră în calcul şi celelalte debuturi în poezie ale anului; hai să fiu optimist şi să recunosc aici o mică şansă de „monetizare” a Surogatelor, ceea ce nu mai e cazul dacă aducem vorba de ecranizare sau publicitate în carte
au mai rămas comenzile directe, nu ştiu cine mi-ar cere poeme, nici dacă aş încerca să onorez aşa ceva; am participat până acum cu poezii la două proiecte experimentale, Before a National Anthem [iniţiat de Irina Botea] şi ochilă [coordonat de mine în EgoPHobia #5] şi aş mai contribui bucuros la chestii de genul ăsta, dar dacă mi s-ar cere să scriu o poezie despre ceva contra unei sume cred că ar fi mari şanse să refuz dacă nu mi-ar plăcea subiectul sau ideea; deşi poate că ar fi o experienţă interesantă, de exemplu am citit/auzit de colegi de şcoală sau prieteni care le cer celor cu oarecare talent literar să-i ajute contra cost [bani, teme, senvişuri,…] cu niscaiva versuri pentru a cuceri câte o fată sau de muzicieni, de obicei începători, cărora nu le prea ies versurile pentru cântece şi apelează la cunoscuţi care se mai pricep la aşa ceva…
ianuarie 31st, 2010 saat: 15:58
[…] cu aure mai experimentale; în afara lor, am şi alte texte care pot fi clasificate drept experimente; ce înţeleg eu prin a experimenta în poezie şi de ce am nevoie să o fac şi să scot asta-n […]