SUROGAT

spre stele m-aş uita de n-ar fi murit
toate de somn
las frigul să mă scarpine prin fereastra deschisă
urlu în treiul nopţii că am să-ţi spun ceva
aş muşca laolaltă cu norii din luna ce pare amară
de vreme ce-au lăsat din ea pe cer
îmi răspund doar câinii şi un tren
care totuşi nu cred că fluieră pentru mine

eşti frunza mea într-un deşert de plastic şi praf
în care mă scufund zilnic mai mult
decât ar crede fizica
şi nici măcar nu ştiu

poate că te-am trezit şi mă urăşti
sau ai vrea să te-apăr de nebun, întuneric şi singurătate

ps: ce-ar fi să aflu că doar de două nopţi nu mă mai aştepţi?

#
text apărut într-o versiune anterioară în Argos #38