de Sorin-Mihai Grad / ©2010 Herg Benet Publishers

primul interviu

… în calitate de autor debutat l-am acordat Andrei Rotaru pentru agenţia de carte; îi mulţumesc Andrei pentru interes, întrebările inteligente şi acordul de pentru prelua aici tot interviul; îl găsiţi mai jos [fără fotografii, dar incluzând în exclusivitate un emoticon care s-a rătăcit pe drum]

Sorin-Mihai Grad a debutat, de curând, cu volumul de poerezii “SUROGAT”, Editura Herg Benet Publishers. Până la debut, textele ale sale au mai apărut în numeroase reviste de cultură din România. El este totodată şi editor al e-revistei culturale “EgoPHobia”. Cititorii volumului “SUROGAT” vor fi cu siguranţă interesaţi de modul în care numeroşi tineri ai “Generaţiei 2000” îşi pot găsi poerezii “adresate” sau “redresate”. Andra Rotaru a dialogat cu Sorin-Mihai Grad despre surogatele “degeneraţioniste” sau “panc”, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

A. R.: Cititorii pot observa, încă de pe coperta volumului, că titlul are o mică precizare “SUROGAT” [poerezii]. Ce înseamnă ele?

S-M.G: Primele mele încercări literare le-am grupat în câteva volume-demo. Ultimului dintre ele i-am spus Poerezii pentru că textul meu favorit din el se numea Erezie. Apoi am scris primele Surogate, care nu mai aveau nici o treabă cu poereziile din demo, n-am scris nimic întreg vreo doi-trei ani, nu mai ştiu care dintre lene şi doctorat a fost cauză şi care pretext, doar am adunat idei şi fragmente, cândva am reînceput să scriu şi spre finalul lui 2008 m-am hotărât să fac volumul. Ştiind că pe unele cărţi stă scris şi ce conţin (povestiri, roman, poeme,…) m-am gândit că decât să mi se pună aleator de către cineva un cuvânt ca versuri, poeme, poezii, mai bine îmi patentez „invenţia” de acum zece ani. Cum mi s-a spus că scriu altfel decât se practică, mi s-a părut că poerezii e un cuvânt tocmai bun pentru a defini textele în versuri.

A. R.: Ai ales să debutezi la Editura Herg Benet Publishers, o editură nouă, care promite, însă, să devină una de anvergură. Mulţi scriitori vor să publice în urma unor concursuri (de altfel, ai şi câştigat câteva premii naţionale la concursuri, în urma cărora puteai să debutezi), iar alţii plătesc pentru a li se edita cartea. Totodată, tot mai des sunt cazuri de scriitori cu notorietate care preferă o relaţie frumoasă şi maleabilă cu editorul, care îi poate înţelege exact preferinţele pentru un anumit tip de promovare, lansare etc. Care au fost criteriile tale de selecţie, în favoarea acestei edituri?

S-M.G: Speram să debutez în urma unui concurs literar, dar nelocuind în ţară mi-ar fi fost greu să ajung la festivităţile de premiere (deseori am auzit/citit că nu li se decontau nici câştigătorilor prezenţi drumul şi/sau cazarea) şi prezenţa la ele este aproape mereu esenţială pentru ca un autor să fie premiat. O condiţie absurdă şi doar uneori trecută în regulamentele de participare, care, din ce am aflat neoficial, m-a costat cel puţin un premiu. Am participat şi la concursurile pentru debutanţi ale unor edituri, dar fie n-a câştigat nimeni exact atunci, fie a câştigat cine trebuia să o facă, fie mi s-a cerut să contribui financiar la tipărirea cărţii mele. Poate că e mai bine că s-a întâmplat aşa, SUROGATul a avut timp să se scuture de unele excese şi să se coacă. Spre finalul anului trecut l-am trimis direct unor edituri despre care ştiam că publică şi poezie contemporană. Două, dintre cele mai importante în domeniu, nu mi-au răspuns nici măcar după al treilea mesaj, pentru a-mi confirma măcar primirea manuscrisului. Foarte profesionist din partea lor, ar merita să le fac publice numele, dar nu cred că le-ar afecta cu ceva pentru că din păcate conaţionalii noştri s-au cam obişnuit cu ideea că la e-mail nu trebuie neapărat să răspunzi (mi s-a întâmplat prea des acest lucru, indiferent dacă era vorba de chestii oficiale, literare sau matematice, iar din partea străinilor foarte foarte rar). Alte edituri mi-au acceptat spre publicare volumul, dar ar fi trebuit să găsesc sponsori care să contribuie la costurile tiparului şi hârtiei. Mi se pare absurd că o editură nu-şi permite să investească nişte bani în câteva cărţi de versuri, dar se laudă nu cu tipăriturile care-i aduc venituri gen manuale sau traduceri, ci cu colecţia de poezie scoasă de fapt pe cheltuiala autorilor. Iar după ce am investit timp, neuroni, idei şi nervi într-o carte, mi-am interzis să contribui financiar la apariţia ei. Dacă era să o fac găseam editură şi pentru a-mi tipări caietul de compuneri din clasa a treia. Cei de la Herg Benet Publishers, Cristina Nemerovschi şi Alex Voicescu, cu care mă e-cunoşteam prin intermediul e-revistei EgoPHobia, urmăreau blogul volumului (www.surogat.egophobia.ro) şi mi-au făcut o ofertă, foarte bună pentru un autor aflat la prima sa carte, care mai e şi de poezie. Gândindu-mă că volumul ar fi mai bine primit de critică şi cititori dacă ar avea pe copertă numele unei edituri cunoscute, chiar dacă drepturile de autor mi-ar fi simbolice, am vrut iniţial să continui căutările în această direcţie. Dar discutând despre asta cu cei de la HBP mi-am dat seama că vedem asemănător multe lucruri, iar planurile lor ambiţioase m-au convins să semnez cu ei. Nu m-am îndoit nici un moment de alegerea făcută, iar când am aflat că SUROGAT va fi prima carte editată de HBP m-am simţit foarte mândru, câţi scriitori au şansa să debuteze împreună cu o editură cu potenţial? Şi nu doar lipsa noastră comună de notorietate ne-a făcut să colaborăm excelent la pregătirea cărţii, toate detaliile au fost decise împreună, iar acum discutăm noi idei şi strategii pentru a o promova. Am observat chiar că între HBP şi e-revista EgoPHobia e un fel de analogie: Herg Benet Publishers îşi propune să fie o altfel de editură, fără păcatele celorlalte, aşa cum la EgoPHobia ne străduim să evităm problemele de care ne-am lovit ca autori la alte reviste culturale.

A. R.: În momentul de faţă activezi în cadrul catedrei de matematici aplicate ca asistent ştiinţific şi cercetător, la Universitatea Tehnică din Chemnitz, Germania. Care a fost prima pasiune, matematica sau poezia? Se condiţionează acum, în vreun fel, una pe alta, sau se influenţează, comunică în moduri care te surprind, sau se exclud?

S-M.G: … fotbalul şi istoria. Tendinţe versificaţioniste mi-am descoperit încă de pe la şapte-opt ani, dar pe hârtie am pus doar câteva (îmi amintesc de un poem de vreo douăzeci de strofe scris în timpul Revoluţiei şi de un imn pentru o echipă de fotbal din care făceam parte doar eu). În clasa a cincea etapele judeţene ale olimpiadelor de matematică şi limba română se desfăşurau în aceeaşi zi. Cum la română câştigasem municipala, iar la mate’ fusesem abia pe trei (întrecut de doi colegi de clasă), am ales să-mi iau revanşa. Şi… m-am trezit doctor în matematică, dar incapabil să-mi rezolv problema pasiunii în legătură cu ea. În timpul facultăţii mi-am dat cumva seama că din ideile care-mi tot veneau aş putea alcătui versuri, strofe, poezii, ulterior volume care să fie chiar publicate. A cam durat ceva până la ultimul pas, dar chiar şi când n-am fost în stare să duc un text până la capăt am continuat să-mi notez pe cât posibil ideile valorificabile literar. Acum, matematica şi poezia se condiţionează cam doar temporal, ambele fiind activităţi excesiv de cronofage. Nu ştiu dacă se exclud, dar deşi mi-am tot propus, n-am reuşit încă să le leg măcar satisfăcător.

A. R.: Cât de apropiat te simţi de poezia ultimilor 10 ani? Te vezi schimbând ceva în deja controversata Generaţie 2000? “Surogat degeneraţionist” conţine construcţii şi idei inspirate din texte semnate de un număr impresionant de poeţi ai ultimilor ani.

S-M.G: Nu-mi dau seama, sunt unii 2000′işti ale căror texte îmi plac, alţii pe care-i consider supraevaluaţi, sunt şi unii ale căror poeme nu-mi spun nimic, dar îi consider valoroşi. Generaţia 2000 e un concept care ar fi putut să vândă bine dacă era folosit cu cap, iar acum cred că e cam târziu pentru asta. Consider chestiunea generaţiilor literare o simplă convenţie, aşa că nu am cum să mă văd schimbând ceva în G-2000. Despre Surogat degeneraţionist prefer să nu comentez nimic, aştept să aflu ce au înţeles cititorii că am vrut să spun prin el.

A. R.: Care a fost primul contact cu poezia? Ai frecventat cenacluri, încercând să interacţionezi cu un posibil public critic?

S-M.G: Citeam şi citesc enorm, excesiv de mult poate. Şi s-au nimerit să fie şi poezii prin cărţile devorate în copilărie. Nu am fost la nici un cenaclu, iar mult timp singurul meu cititor serios a fost Ştefan Bolea, care mă tot îndemna să continui să scriu. Ştiind cât de dur e cu textele altora şi chiar cu ale sale, i-am urmat sfatul. Apoi am început să-mi trimit textele spre publicare, au venit acceptări şi respingeri, am încercat să obţin ceva feed-back legat de ce scriam pe site-uri gen cenaclu, dar pentru că nu-i comentam pe alţii nici creaţiile mele nu adunau reacţii semnificative. Prima dată când am citit în public ceva scris de mine a fost la lansarea cărţii.

A. R.: O anumită ritmicitate şi un ludic de multe ori aproape agresiv, pot trimite cititorul cu gândul la melodii. Menţionezi, de altfel, în nota de început, trimiteri la Rammstein, iar a doua parte a volumului abundă în surogate “de panc”, “de psalm” etc. În Germania, de exemplu, cât de mult se experimentează în poezie?

S-M.G: Îmi place cum sună ludic agresiv, îl iau drept compliment. Muzica pe care o ascult (rock/metal) e foarte importantă pentru mine, şi deseori textele unor cântece mă duc spre idei pe care le dezvolt în scris. Totuşi, Surogat de panc nu prea are în comun cu muzica punk decât atitudinea, iar celălalt pe care-l menţionezi e de psalm din cauza temei, nu pentru că l-aş vedea cântat în vreun fel. Poate de vreun rapper, dar nu-s convins să cred că rapul e muzică, chiar dacă mai ascult şi R.A.C.L.A., de exemplu. Din păcate germana mea e încă filiformă şi mai trebuie s-o hrănesc serios până ce-mi voi permite să încep să urmăresc viaţa literară de aici. Totuşi, din ce-am prins din varii surse am înţeles că se experimentează destul, dacă nu chiar enorm. Şi, pentru că veni vorba de Rammstein, chiar cu germana mea pe alocuri aproximativă reuşesc să înţeleg că au nişte versuri uneori grozave. Nu ştiu cum reuşeşte Till Lindemann, vocalul şi textierul lor, să se joace cu cuvintele într-un asemenea hal, nici dacă îi vin versurile pe loc sau le construieşte în săptămâni, chiar luni, de muncă, dar indiferent cum ar fi, omul e tare de tot. Şi-a publicat şi un volum de poezie, mi-am făcut rost de el, dar încă nu am curajul să-l deschid, poate la anul.

A. R.: Cât de importante ţi se par lecturile publice ale scriitorilor? Simţi nevoia să auzi publicul exprimându-se, punându-ţi întrebări, interacţionând cu tine? Care este rostul comunicării cu publicul, după o lectură?

S-M.G: În Germania ele sunt de-a dreptul o instituţie, fiind o sursă importantă de venituri pentru scriitori. În Chemnitz, unde locuiesc, al douăzeci şi optulea oraş al Germaniei după populaţie, cei aproximativ 240.000 locuitori au cel puţin săptămânal ocazia să plătească pentru a asculta un autor care citeşte din propria carte. Spun autor, nu scriitor, pentru că am văzut anunţuri chemând oameni la lecturi din cărţi de istorie sau analiză politică, de exemplu. Experienţa mea legată de lecturi publice e practic nulă, nu am participat ca spectator la nici una, iar ca autor am citit doar cinci poerezii la lansarea volumului, unde cei prezenţi au fost drăguţi cu mine, chiar dacă mi-am dat seama după vizionarea înregistrării că ar fi fost mai bine dacă citeam mai rar. Până atunci credeam că nu voi citi vreodată cu voce tare ceva scris de mine (n-o fac nici singur), între timp mi-am schimbat părerea şi cred că-mi doresc să repet experienţa, dacă se poate în faţa unui public avizat şi interesat cu atât mai bine. Rostul? Dacă omul ţi-a oferit din timpul său ascultându-te, tu scriitorul îi datorezi măcar bunăvoinţa de a auzi ce are să-ţi spună, indiferent dacă a plătit sau nu să fie acolo sau dacă ţi-a cumpărat cartea.

A. R.: Poemul “Surogat de scris” poate că este unul dintre cele mai expresive poeme ale întregului SUROGAT, în care surprinzi esenţa lamentărilor generaţionisite şi a peisajului literar actual. Cum ţi se pare, atât din interior cât şi din exterior, acest peisaj literar al momentului, lăsând poerezia la o parte?

S-M.G: Multă vreme am avut impresia că Surogat de scris e unul dintre textele care nu mi-au ieşit, al căror potenţial n-am fost în stare să-l valorific. Cred că e textul din volum pe care mi l-am citit de cele mai multe ori. Acum îmi place, dar oricât încerc să-mi amintesc ce-i cu credinţa aia in vino veritas din final nu reuşesc (citiţi şi Surogat de eGo, un text excesiv de sincer). Ştiu că nu la asta te-ai referit, dar legându-mă atâta de această poerezie am prins primul prilej disponibil ca să povestesc despre ea. Peisajul literar mioritic actual mi se pare… complex. Despre edituri am vorbit mai sus, despre autori am scris prin volum, despre cititori la fel (în Surogat fără cuvinte, de exemplu), iar criticii citesc uneori doar numele de pe copertă. Desigur că sunt şi destui autori serioşi, critici conştiincioşi, cititori interesaţi (sper să deschidă cât mai mulţi dintre ei SUROGATul) şi câteva edituri corecte cu autorii şi cititorii, dar dacă priveşti din afară lumea literară, rişti deseori să observi doar restul. Din interior poţi fără mari eforturi să realizezi că peisajul literar nu diferă de cel al patriei, are câmpii, dealuri, munţi, ape curgătoare şi stătătoare, poate chiar şi o deltă şi câteva insule… Ca să îţi pot spune şi dacă se păstrează sau nu proporţiile dintre acestea ar trebui să trăiesc acolo.

A. R.: Există vreun grad de toleranţă pentru poezie, pe care unii nu-l pot avea?

S-M.G: Cred că preferam pentru final întrebarea cu planurile de viitor :-). Eu sunt tolerant şi îmi închipui că toţi sunt(em) aşa. Rămân surprins de fiecare dată când mă lovesc de intoleranţă. Cine nu acceptă poezia să fie sănătos, dar totuşi să nu-mi ceară un exemplar al SUROGATului.

[la agenţia de carte interviul poate fi citit după un click aici]

10 Responses | Add your Own

Leave a reply

Required

Required, hidden

XHTML Tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>