de Sorin-Mihai Grad / ©2010 Herg Benet Publishers

SUROGATul era încă

… nelansat şi unii dintre cei veniţi la lansare mă întrebau pe când să se aştepte la următoarea mea carte; după, cam jumătate dintre cei cu care am vorbit mi-au pus tot cam aceeaşi întrebare; văd că şi comentatorii de pe blog vor informaţii pe această temă, aşa că încerc să vă spun câte ceva din ce ştiu în legătură cu subiectul; să placă chiar atât de mult SUROGATul încât cititorii săi să ajungă să-şi dorească deja o nouă carte de-a mea sau nu le place, dar le sunt eu simpatic şi vor ceva scris de mine care să-i satisfacă?

multe nu s-au schimbat de când am mai abordat subiectul pe aici; se spune că a doua carte este foarte importantă pentru un scriitor pentru că are posibilitatea să-şi confirme, sau repare, cu ea debutul excelent, respectiv ratat; încă nu ştiu cum va fi receptat SUROGATul ca să aflu ce ar fi cazul să fac cu viitoarea mea carte; ce vă pot spune e că dintre proiectele pe care le am voi acorda prioritate unuia de proză şi unuia de poezie; când vor fi ele finalizate nu ştiu, nici care va fi primul gata; ambele se vor baza nu atât pe inspiraţie cât pe muncă, aşa că realizarea lor depinde de timpul pe care-l voi avea pentru ele şi de cum îl voi împărţi între ele; e posibil şi să nu fiu mulţumit de rezultatul final al unuia dintre ele, e posibil chiar să abandonez unul din ele înainte de a fi complet

nu ştiu nici dacă următoarea mea carte va fi de literatură sau de matematică; în cursul anului viitor îmi voi pregăti lucrarea de habilitat, care ar urma să fie publicată după susţinere; oricum, vă voi ţine la curent pe toţi cei interesaţi de scrierile mele; singura carte de literatură pe care aş putea-o avea gata în curând e Penurie de Somn, despre care v-am mai pomenit pe aici, e un volum de poerezii pe care vreau să îl finalizez, dar nu mă voi grăbi cu lansarea sa spre public şi nu cred că el va fi a doua mea carte

One Response | Add your Own

Leave a reply

Required

Required, hidden

XHTML Tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>