de Sorin-Mihai Grad / ©2010 Herg Benet Publishers

şapte cititori m-au întrebat

… când se va găsi şi în librării SUROGATul; chiar dacă lansarea sa a avut loc într-o librărie, nici acolo nu se găseşte la vânzare cartea, care poate fi deocamdată cumpărată doar din e-librăria editurii; îi invit pe toţi doritorii să o cumpere de acolo, unde e oferită şi la preţ redus; cei care ar vrea s-o răsfoiască înainte de a o achiziţiona au la dispoziţie acest blog unde pot fi citite multe dintre poereziile care alcătuiesc volumul SUROGAT

legat de librării, povestea stă în felul următor: fiind vorba de prima carte a editurii şi conţinând şi poezie [care nu se vinde, cică] pe deasupra, reţelele de librării au amânat discuţiile până ce vor mai apărea câteva cărţi la Herg Benet Publishers; precum puteţi vedea pe site-ul lor, următoarele patru cărţi ale editurii vor fi de proză [şi proza se vinde]; două dintre ele sunt deja pregătite şi vor apărea la începutul lui noiembrie; în consecinţă, SUROGATul va ajunge în reţelele naţionale de librării pe la mijlocul lui noiembrie [2010]; mai mult, e posibil să fie disponibil în unele librării independente deja în octombrie, vă voi anunţa când mai aflu ceva

2 Responses | Add your Own

Leave a reply

Required

Required, hidden

XHTML Tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>