cu ce ar putea fi mai atractivă
… versiunea electronică a volumului SUROGAT decât cartea tipărită? în afara unui preţ mai redus [sar din schemă costurile de tipar şi distribuţie], ar putea conţine unele bonusuri, cum ar fi: un interviu, audio- sau videopoeme, texte inedite în exclusivitate, alte desene inspirate de poereziile din volum, poate chiar un soundtrack [deşi aici lucrurile ar fi cam complicate cu drepturile de autor pentru muzică] etc.
începe să-mi placă din ce în ce mai mult ideea, dar, mă repet, oare ar exista cititori interesaţi să cumpere o eventuală ediţie electronică a cărţii mele? cele menţionate mai sus ar implica nişte eforturi şi cheltuieli la care nu ştiu dacă ar avea rost să ne înhămăm eu şi editura; ca să testăm piaţa am putea eventual acceptăm precomenzi şi abia dacă se ajunge la un anumit număr de cititori interesaţi să-i dăm drumul, în caz contrar urmând a găsi modalităţi pentru a-i răsplăti pe cei care au crezut în proiect
alternativ, aş putea decide împreună cu editura HBP să lansăm o versiune electronică a SUROGATului prin intermediul unor specialişti în domeniu, cum ar fi amazon sau noua librărie digitală românească lansată zilele trecute [despre care puteţi citi o opinie negativă în ziarul de duminică]; poate cândva vom ajunge şi aici, dar deocamdată nu cred că e cazul să luăm în calcul această variantă