SUROGAT

… a fost scrisă de Gellu Dorian și a apărut în Convorbiri literare #11/2010

SORIN-MIHAI GRAD – SUROGAT

Sorin-Mihai Grad este un autor din stirpea celor care, bătătorind căile ştiinţei, auto-impresionîndu-se de capacităţile sale, dau buzna în poezie, umplînd pagini pe site-urile unor reviste, construind ei înşişi reviste, blog-uri, manifestîndu-se în orice situaţie dată cu forţe depline şi chiar convingătoare. Născut în 1979 la Satu Mare, studiază matematica la Cluj-Napoca, dîndu-şi iute şi un masterat în „analiză reală şi complexă”, fugind cît se poate de repede, să nu-l prindă crizele prin România, în Germania, stabilindu-se la Chemnitz, unde, evident, în 2006, îşi susţine doctoratul, în urma căruia obţine un post la catedra de matematici aplicate, ca asistent ştiinţific şi cercetător, devenind subit coautor al cărţii Duality in vector optimization, ce apare la Springer-Verlag, în 2009. Fişă, după cum se vede, convingătoare şi de invidiat de majoritatea boemilor dîmboviţeni, care, deşi au primit recomandarea de la guvernanţii actuali să plece în străinătate, îşi pierd vremea prin cluburile dîmboviţene, unii dintre ei devenind lideri în arealul mereu tinerei noastre poezii. Dar nu asta este important, ci de reţinut contactul acestui poet cu abordări destul de ciudate ale textului poetic cu tînăra poezie de la noi, încît, citindu-i notele de la începutul cărţii sale de debut – SUROGAT [poerezii] (Herg Benet Publishers, 2010) –, am putut constata că „poereziile” din această carte sînt înţesate cu „construcţii şi idei inspirate din texte semnate de Răzvan Ţupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Claudiu Komartin, Dan Coman, Teodor Dună, Sebastian Sifft, Bogdan Perdivară, Oana Cătălina Ninu, Andra Rotaru, Rita Chirian, Marius Ianuş, Diana Geacăr, Mihai Vakulovski, George Vasilievici, T.S. Khasis, Ruxandra Novac, Miruna Vlada, Cosmin Perţa, Constantin Virgil Bănescu, Ştefan Bastovoi, Ştefan Manasia şi Ştefan Bolea”, dar şi „construcţii şi idei semnate de Marin Preda, George Bacovia, Edmond Haracourt, Mihai Eminescu, Mircea Dinescu şi Nick Făgădar”, ca să nu mai spun că alte texte „conţin” versuri din cîntecul Spiel mit mir al trupei Rammstein sau din cîntecul Invocaţie al trupei Phoenix. Încît m-am întrebat, înainte de a trece la lectura propriu-zisă a cărţii, care or fi ideile şi construcţiile autorului. Dar nu mi-a fost prea greu să le descopăr în textele cărţii care, toate, se intitulează „Surogat de…”. Astfel în cele şase secţiuni ale cărţii, toate purtînd titluri-calambur, cum ar fi: De(x)presii, Tripoteze, Seqele, Autointoxificaţii, Exgolatrixme şi Happylog, ducîndu-ne la limbajul esperanto, care nu mai are acum nici o căutare, am putut observa cu usurinţă ce idei şi construcţii proprii îl animă pe poet.

Ştefan Bolea, care-l prezintă pe coperta patru a cărţii, ne trimite să-l căutăm pe poet în „zona punk”, unde „neoavangardismul şi anarhismul îşi dau profunda lor măsură”. Motivele acestei trimiteri ar consta în „trei dimensiuni”, acestea fiind „sentimentul antireligios al fiinţei”, „psihologia pribeagului” şi „influenţa media”, dimensiuni din care poezia se naşte şi ea ca o erezie în care limbajul distorsionat ar garanta gradul estetic al creaţiilor pe care poetul nostru ni le propune. „Aruncaţi” în „Unterwelt-ul cu umbre reci”, cum spune prezentatorul, am putea decodifica textele-surogat, nu neapărat în sensul pe care ni-l dă DEX-ul pentru acest cuvînt, în a doua lui definiţie, şi anume de „contrafacere, falsificare”, ci acela din prima definiţie, care ne face să acceptăm textele poetului ca „produse sau preparate care pot să înlocuiască alte produse sau preparate cu care au unele proprietăţi comune”. Şi de aici încolo putem să luăm ca atare asumarea autorului din titlul cărţii, mai ales că acesta ne şi avertizează, după cum am văzut. Vînătoarea după autentic este destul de palpitantă, ca şi cum, dînd pagină cu pagină, ai căuta printr-un stufăriş foarte des păsările cele mai dolofane pentru a le împuşca şi apoi împăia şi expune într-un muzeu. Astfel, de la cap la coadă cartea lui Sorin-Mihai Grad este ca un fluviu ce nu se vede decît atunci cînd îşi formează delta la vărsare în mare. Fauna şi flora nu sînt sesizabile pînă atunci, decît aşa ca nişte fotografii în sepia, pe care parcă le ştim şi din care ne sar în ochi imagini noi de care ne mirăm că pînă atunci nu le-am văzut. Cred astfel că dacă poetul ar fi renunţat la aceste construcţii păguboase, fie după modele, fie după ureche, fie că i-a plăcut ceva la care nu a putut renunţa decît topind acel ceva în propriul text, cartea lui de debut ar fi arătat mult mai bine, mai curată şi mai atractivă. Maniera de a-şi intitula fragmentele cu acelaşi cuvînt la care adaugă un atribut sau altceva nu acordă cărţii decît o sufocantă apăsare şi, în fond, o plictiseală care alungă lectorul departe de pagină. Dacă titlurile, care pun în valoare fragmente de poem, adunate unele după altele în 110 pagini, ar fi fost scrise fără parazitarul cuvînt „surogat”, lectura ar fi însumat o carte cu bune valenţe valorice. Şi îi recomand autorului să treacă peste cuprins fără a vedea cuvîntul amendat aici şi va vedea, cu siguranţă, fondul altei cărţi. Însă, evident, poetul este suveran asupra textelor sale, asupra cărţii şi mai ales asupra construcţiei pe care doreşte să i-o dea în final. În rest, topirea acelor construcţii şi idei uneori sesizabile, alteori, nu, nu deranjează lectorul care este în temă, cum se spune, şi care ar putea vedea în astfel de construcţii poematice un soi de postmodernism (hait, că eram să-l numesc surogat de postmodernism, că boala se ia!), care ar fi devenit agreabil, mai ales că textele au încărcătură poetică suficient de mare şi de autentică. Aş cita în acest sens textul de la pagina 13, căruia, evident, i-aş da titlul „Reflexiv”: nu voi fi mereu alături de tine/ te voi supraveghea 24/24/ protejîndu-te de orice/ te-ar putea perturba/ voi înlătura pericolele din calea ta/ fără să le simţi/ nu te voi lăsa să te rătăceşti/ voi închide ochii cînd vei dori intimitate/ voi deveni invizibil cînd vei tînji după singurătate/ dar te voi veghea/ te voi apăra oricînd şi oriunde/ mă voi bucura pentru succesele tale/ şi voi suferi cu tine pentru eşecurile şi erorile/ pe care nu voi în stare să le fac să te evite/ te voi urma oriîncotro vei merge/ voi compila realitatea după pofta ta/ îţi voi menţine tinereţea şi vigoarea/ doar cumpără-mă!. Se pare că propensiunea spre compilaţie este mult mai mare decît cea pentru actul de creaţie pură, fără influenţe, încît artifexul se vede în mai toate poemele. Sorin-Mihai Grad, astfel, pare a fi un poet căruia nu inspiraţia îi provoacă starea de chatarsis, ci provocarea vine din cărţile poeţilor apropiaţi, din ideile care circulă de cînd lumea şi lui i se par demne de împrospătat, încît emulaţia devine travaliu în care poetul se aruncă, supraveghindu-se cu atentie, să nu cumva să cadă în epigonism sau în falsă memorie, care l-ar duce spre altă cale a evoluţiei sale. Însă lucid, că doar este matematician, cu o logică bine aşezată în fiecare text, Sorin-Mihai Grad stăpîneşte foarte bine carnea poemelor sale, pe care, pentru a o face comestibilă, o fezandează cu tot felul de ingrediente de împrumut, ca într-o altfel de aplicare dadaistă. Experimentul nu este deloc de neglijat, însă o astfel de manieră ar fi, fără scăpare, păguboasă şi nu numai că l-ar obosi pe cititorul de poezie, care este din ce mai sastisit de tot felul de produse cu adevărat surogat, dar l-ar lehămesi prea devreme şi pe poet. Poezia este totuşi o stare de reflecţie a sufletului prin inimă şi minte. Cînd una din aceste lăcaşuri de ardere a stărilor poetice se răceşte, nu mai rezonează, apare artificialul, care, atunci cînd poetul vrea să scrie în continuare, dă la lumină, ca o oglindă, ceea ce este acolo, în cele trei creuzete ale fiinţei. Şi aici, în textele lui Sorin-Mihai Grad, găsim suficient de multă substanţă de împrumut la care ar fi putut renunţa în folosul poeziei pure. Şi sînt convins că poetul nostru are o astfel de predispoziţie spre poezia adevărată, însă din dorinţa de a epata sau din aceea de a fi în pas cu poeţii generaţiei lui, acesta se lasă cucerit de căile ce duc spre facilitate şi spre abordarea uşoară a actului de creaţie, ceea ce îl face să scoată la iveală, dintr-o minte dotată, „surogate” şi nu produse autentice. Dacă va înţelege că alta este calea pe care se ajunge la adevărata poezie, îi văd acestui debutant, nu chiar tînăr, un viitor mai aproape de congenerii pe care-i urmăreşte cu atîta atenţie.

mă simt mândru că volumul meu a fost comentat favorabil în Convorbiri literare, dar totuși am de făcut câteva mici comentarii: coautor al cărții Duality in vector optimization n-am devenit chiar așa subit, poereziile din volum nu sunt chiar înțesate cu „constructii si idei inspirate din texte ale altor autori”, doar două dintre ele bazându-se pe așa ceva, iar dintre cei menționați în nota de la începutul volumului [eu voiam s-o plasez la sfârşit, dar editorul a decis altfel] îi apreciez pe foarte puţini