rânduri despre câteva Surogate
… scrise de poetul George Vulturescu în Poesis #218 ca introducere la Surogatele pe care mi le-a publicat acolo; îi mulţumesc pentru aceste cuvinte şi mă bucur că i-au plăcut poemele mele; a fost pentru prima oară când am publicat ceva într-o revistă culturală din oraşul meu natal
Tînărul sătmărean stabilit în Germania (doctorat, cercetãtor şi asistent ştiinţific în cadrul catedrei de matematici aplicate din Chemnitz) a îmbinat, încă din ţară, studiul matematicilor cu literatura (devenind laureat al unor importante festivaluri de literatură).
Poezia sa pune în joc (duplicitar) unghiuri şi conexiuni ale unei realităţi “surogat” printr-o notaţie directă (lăsînd acea impresie a “sentimentului de cristal”), cu jeturi eclectice dinspre “cîmpurile” matematicii, pe care le considerăm de bun augur.
Chiar de departe, sperăm, va putea rămîne alături de Poesis.