SUROGAT

o mie de ani pace ţie
în liniştea ta supremă
te-admir pentru serenitatea ce-o arunci
în palmele goale întinse spre tine
cum de te putem crede dintr-ai noştri
care întoarcem obrazul celuilalt
niciodată celălalt
pe dos
tu taci
rugile noastre inutile nu te ating
biletele-ngropate-n zidul tău se uscă
şi mor de oboseală
în chinuri
ce trec cu vremea
sau nu
iar când binevoieşti a te uita înspre noi
ne-nghesuim
şi ne-omorâm să-ţi intrăm în privire
neştiind că vezi doar mult mai departe
decât putem înţelege
acelaşi nimic
pe care nu ştim să-l găsim în tine
oricât te-am săpa
pentru a ne planta
veştejite ceva’uri
de care nici nouă nu ne va mai păsa
de rodesc au ba
cândva

#

text postat într-o versiune anterioară intitulată cui nu-mi cuvântă pe rocultura, iar în versiunea finală în Tiuk! #29

promit că voi dezvălui aici cine mi l-a inspirat după ce volumul SUROGAT va fi tipărit, până atunci vă aştept presupunerile şi părerile