de Sorin-Mihai Grad / ©2010 Herg Benet Publishers

pe majoritatea editorilor

… care păstoresc edituri sau reviste pe meleagurile mioritice îi cam dor degetele când e să trimită mesaje, fie ele confirmări de primire sau refuzuri, autorilor care le trimit texte spre publicare; nu am prea remarcat discuţii sau nemulţumiri legate de acest aspect făcute publice de alţi autori; le-o fi frică sau s-au obişnuit cu sistemul şi se complac cu situaţia? nu-mi dau seama şi nici n-am încercat să cercetez; bănuiesc că după un oarecare număr de astfel de experienţe combinate cu câteva reuşite, aspiranţii la gloria scriitoricească se-nvaţă minte şi-şi trimit creaţiile doar unde ştiu că aproape sigur le vor fi publicate şi nu le mai pasă de cei care nu s-au obosit să le răspundă; m-ar interesa ce cred despre această practică autorii recunoscuţi, care nu mai au astfel de probleme dar s-au lovit de asemenea situaţii la începuturile carierelor: mai trimit texte celor care i-au ignorat pe vremuri? sau după atingerea unui anumit statut scriitorul român nu mai trimite texte decât unora dintre cei care i le solicită şi în consecinţă nu-l mai interesează să încerce să publice în locuri unde nu e sigur că va fi acceptat?

în lumea ştiinţifică serioasă oricât de important ai fi îţi trimiţi contribuţiile ştiinţifice la reviste de specialitate şi aştepţi verdictele referenţilor, de obicei cercetători în domeniul tău, ale căror nume nu le afli; extrem de rar se întâmplă să ţi se ceară un articol care să fie sigur publicat; editorii revistelor ştiinţifice îţi confirmă mereu primirea materialului şi, după sosirea verdictelor referenţilor, îţi comunică dacă articolul tău e acceptat, mai trebuie lucrat pentru a fi acceptat sau e respins; nu am trimis până acum vreun articol unui jurnal de matematică românesc, aşa că nu ştiu dacă acestea operează precum cele de afară sau lucrează ca omologii lor autohtoni literatorişti

cred că problema de care v-am povestit mai sus are legătură şi cu felul în care am fost şi suntem educaţi; mulţi dintre noi nu am fost învăţaţi să spunem nu, nici să acceptăm uşor unul şi luăm toate refuzurile drept atacuri personale; şi între a risca un conflict cu cineva din cauza unui refuz şi a menţine o relaţie incertă bazată pe lipsa de comunicare majoritatea editorilor literatorişti mioritici o preferă pe a doua; în fond, cine are nevoie să-şi creeze duşmani când poate evita acest lucru?

Leave a reply

Required

Required, hidden

XHTML Tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>