SUROGAT

ai venit să-mi spui că nu mă vrei
de-acum cu tine
te privesc neştiind de ce
nu eşti atât de rece ca ieri
ai o nuanţă tristă în priviri şi-n gesturi
să-i zicem fericire?
nu-mi spui nimic
tăcerea-ţi e mai dură ca un blestem
şi mai putredă ca NH₂(CH₂)₄NH₂
vrei să te am iar în braţe şi să uiţi
de ce-ai venit
vrei să te mai sărut şi să nu mai vrei să pleci
dar taci
e târziu
mult prea târziu
acum vorbim spunându-ne nimic
deja ne-am murit
doar tu mă spurci cu mila din ochii tăi

#
text apărut într-o versiune anterioară în Poesis #218 şi în prima variantă în Argos #12

deşi poemul pare autobiografic, nu-mi amintesc să mi se fi-ntâmplat vreodată aşa ceva; n-am ţinut vreodată jurnal şi unul dintre dezavantaje e că nu mai ştiu de ce am scris acest text, prin toamna lui 2002; pot doar specula că pe undeva îmi doream chiar şi o asemenea despărţire, pentru că asta ar fi implicat că aş fi avut cine să mă părăsească; mi se pare amuzantă ipoteza asta, dar pe atunci cred c-aveam altă părere

NH₂(CH₂)₄NH₂ este formula chimică a putrescinei; mulţumiri publice fratelui meu care mi-a dezvăluit existenţa acestei substanţe chimice