Surogat contemplativ
[Pledoarie pentru o muză amară]
când sufletu-mi de sticlă lovea asfaltul crud
iar trupul rămas în urmă îi admira curajul
erai tăcere, visându-mi liniştea
ce mă ţinea buimac şi neatins
voind să mă recazi în lumea ta
doreai un cântec, eu nu-l ştiam cânta
primeai nimicul – ce dar necunoscut
prin lacrimi de lumină
şi pulberi de nimic
marginea zăcea sub tălpile mele
şi se răzbuna frigându-le
încă un pas, încă o secundă, încă un cuvânt
pe care n-am de unde să le iau
#
acest text nu face parte din versiunea finală a volumului SUROGAT
