Surogat de negare
azi nu mă uit pe geam nu văd cum ninge nu-ţi spun de unde ştiu n-ai cum afla ce
azi nu mă uit pe geam nu văd cum ninge nu-ţi spun de unde ştiu n-ai cum afla ce
Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.
preferam să nu mă fi născut nici măcar atunci mi s-a spus că oricum nu catadicseam s-o fac dar m-au forţat să vin puteam să mă înec, să cad, să trimit ceva peste mine dar nu mi-a ieşit
am scăpat din viaţă până acum dormind m-am ascuns după somn nici să visez nu m-am lăsat să nu mă tulbur
azi are chip de gheaţă şi degete murdare oricând te mângâie să-ţi lase urme glas are de umbră şi miroase a târnăcop lovind cenuşa unui poet plutind fără cuvinte
în ultima oră l-am văzut pe ixurilă cu un laptop nou am aflat că ixulescu şi-a lansat a doua carte am citit că ixu are trei amante am auzit că ixulea are patru case
[Pledoarie pentru o muză amară] când sufletu-mi de sticlă lovea asfaltul crud iar trupul rămas în urmă îi admira curajul erai tăcere, visându-mi liniştea
poate că sunt amintirea creionului cu care pângăresc foaia sau tasta „a” pe care-am ucis-o azi cu tăcerea ce se storcea nepătrunsă din tot ce-am scris azi
There is a god I don’t have the talent to forget, Too dreams to lie, I wish I had a green dog And I remained blue-eyed and white-haired Like while my oldest me once
… mi-a adus contactul cu editura Lumen din Iaşi; cei de acolo sunt neserioşi şi neprofesionişti, chiar dacă aparenţele m-au făcut să am iniţial încredere în ei; are rost să lucraţi cu ei doar dacă vreţi să vă scoateţi pe banii voştri cărţi în care puteţi băga orice, cei de acolo nu mi-au dat impresia […]