Surogat de împăcare
dar eu mai bântui moartea prin fulgi de întuneric
florile nu au fluturi cerul a fost vândut
pe vise de uitare şi germeni de poem
de nimeni nimănui
degeaba
cu ochi nu plouă, nimeni nu mă vede
un urlet mai gol decât un râs isteric
se scarpină de caracatiţele dezintegrării
„să fie verde!” se aude lugubru
entuziasmul anonim
antonim
mă storc într-un text nealiniat printre spasmele sensului nechibzuit
poate sperând că-ntr-o zi voi fi externat şi tradus
pentru mine, de parcă ar conta
coma-mi e prea ideală pentru amănunte
mă zbat ca o râncedă zeamă pe-un foc artificial
zugrăvit inutil pe-o burtă
fără scântei prometeice, lungit cu apă oarbă
pe care vreau să frig frigul verii
scândurile din jur încă nu există, dar apasă
hrănind flăcările surde cu contur morbid
ar putea fi noapte; sau burniţă
şi?
#
versiuni anterioare ale acestui text, care face parte dintre primele Surogate pe care le-am scris, au apărut în Galateea #7 şi Argos #12
