SUROGAT

ei trag la jug voi trageţi la ţintă noi tragem ponoasele ea trage cu ochiul el trage la măsea

prin pereţii bisericii zboară gâşte nu mai au ce salva chipurile moarte prăbuşindu-se spoiesc suspansul fauna locală rosteşte mecanic apropouri deloc subtile

azi risipit pe secunde ratate palid ca o umbră de profet nici măcar al meu îţi scriu degeaba un rând

timpul nu mai are răbdare cu s-a scris! dormea întors amorul meu de la fel partir c’est mourir se ştie

alt azi am îngropat printre nimiXuri făr’a lăsa ceva palpabil pe tabela de marcaj unde apar la oaspeţi

o balenă plutind printre nici o picătură de apă stropind aburii cu jeturi de licori solide se crede schizofrenică şi-mi explică în dungi că nu crede în psalmii pari de parc-aş fi pe-acolo

[Thanafură pentru nici un elefant verde] nu am kilometri de şobolani să-ţi dăruiesc nici câini cu ocheane sau urşi de containăr doar niscaiva insomnii rămase de la păpuşarul care mi-a adus floarea cu o singură petală de la fratele păduche de pe amazonul micilor intenţii trecând cu greu de zorro wawel, santinela de plumb

o fagocitoză de protoexperimente preredundante scoţând o limbă străină indubitalmente ε-extinctă la lipsa postapriorică a soarelui eclecticismul anemic al păsărilor din gând

…eram prea mic când se putea vota papionul încă fără buletin când căluţul necheza pe listele electorale şi un pic prea tânăr când s-a ales schimbarea

câteodată bat la uşă când ajung acasă, nu ca bulgarul cu care-mpărţeam cândva camera şi-l credeam tâmpit până mi-a explicat cum dau ei din cap de fapt şi după nici ca profesorul meu care aude „ja!” după ce deja te-a salutat nici precum îmi semnalează messengerul că s-a mai logat unul de pe lista mea