de Sorin-Mihai Grad / ©2010 Herg Benet Publishers

filmuleţul cu lansarea SUROGATului

… poate fi văzut acum şi aici; vorbitorii despre carte sunt Ştefan Bolea şi Igor Ursenco, iar cel care citeşte din ea în a doua jumătate a filmuleţului este chiar autorul acesteia 😉

mulţumiri lui Alex Voicescu pentru procesarea filmărilor

dacă observaţi prin carte

… versuri care încep cu spaţii (precum Surogat de indiferenţă – dar nu aici pe blog!) sau n‘ul din strănbunicul puţin ridicat să ştiţi că nu e vorba de erori de tipar, ci de alegerile mele; deja m-au întrebat doi cititori despre chestiunea asta, cerându-mi noi exemplare [nealterate!] ale SUROGATului; cu mica excepţie de care am mai pomenit, că aş fi preferat ca www.surogat.egophobia.ro să apară drept blog al volumului şi nu al meu personal, cartea arată cum mi-am dorit, din toate punctele de vedere

un loc de discutat

… despre SUROGAT a fost inaugurat pe facebook de către editura Herg Benet Publishers; dacă aveţi cont pe acea platformă de comunicare şi aveţi ceva de spus despre cartea mea o puteţi face acolo

a doua carte a editurii

… Herg Benet Publishers a ieşit din tipografie; este vorba de romanul Sânge satanic al Cristinei Nemerovschi care va fi lansat oficial vineri 19.11.2010 de pe la ora 19:30 în clubul Fire din Bucureşti [str. Gabroveni 12, la subsol]; cartea poate fi deja achiziţionată din librăria Herg Benet la preţul de 33 lei şi va fi disponibilă şi la târgul de carte Gaudeamus, iar ulterior şi în librării

la această lansare veţi putea cumpăra şi SUROGATul de la standul Herg Benet Publishers care va fi deschis toată noaptea

SUROGAT va putea fi găsit

… la Târgul de carte Gaudeamus care e va desfăşura în Bucureşti în perioada 18-22 noiembrie 2010; voi reveni cu alte informaţii în curând

completare: din păcate au apărut probleme neprevăzute, aşa că exemplarele SUROGATului care fuseseră la târg au plecat de acolo; în continuare îl puteţi cumpăra online, iar în curând şi din librării

au dispărut trei

… exemplare ale SUROGATului; cineva căruia i-a plăcut cartea i-a făcut puţină reclamă între colegi şi prieteni şi a comandat de la editură zece bucăţi, însă doar şapte au ajuns la destinaţie, iar ambalajul arăta cam ciudat; le mulţumesc celor de la editură pentru c-au expediat alte trei cărţi cititorilor mei; dar oare ce s-a întâmplat cu cele trei SUROGATe rătăcite? s-au pierdut prin vreun depozit al poştei? au ajuns la oameni interesaţi de ele? citește mai departe

minicronica SUROGATulului

scrisă de Horia Gârbea a apărut în Luceafărul de dimineaţă #43/2010

a patra cronică a volumului SUROGAT

… a fost scrisă de Patrick Călinescu şi a fost trimisă unei reviste; autorul ei mi-a dat pentru blog fragmentul următor

Poezia lui Sorin-Mihai Grad e definită de un fel de fallibilism vizual, care, paradoxal sau nu, îşi falsifică propriul conţinut poetic într-o formă, de cele mai multe ori, anti-retorică. Lirismul unei astfel de poezii constă precis în acest joc de ape false ale vizualului reflectat, adică în această perpetuă falsificare a unui conţinut poetic într-o formă anti-poetică, şi nu în tradiţionala „confirmare” a conţinutului poetic printr-o formă poetică retorizată.
[Patrick Călinescu – „Sorin-Mihai Grad şi fallibilismul vizual„]

blogul SUROGATului

… e online de exact un an; vă mulţumesc tuturor celor care aţi trecut pe aici şi vă mai aştept prin zonă

cronica SUROGATului

… semnată de Igor Ursenco a apărut în Antiteze #25