Surogat de ruptură
murind sălbatic de pofta acestei sumbre dimineţi
necerută, dar impusă ca o glumă proastă
de cel mai trist bufon tiran şi veghetor
care poate nu mai există
dar se vorbeşte despre el
nu am ştiut să cred că vei pleca
chiar de nici nu erai aici, doar eu şi noaptea
platonica necrofagă ce mă soarbe spre-a mă vomita în zori
de parcă nu i-aş fi picat bine ori aş fi îmbătat-o
cu ochii mei putrezi şi sângele-mi veştejit
spurcat doar de-ntrebări, ne’nvăţat cu iubire
mimând tristeţi pe trunchiuri de incert şi incoerenţă
oare te vei întoarce? cât s-aflu cine eşti
că te-am uitat deja de tot
#
versiuni anterioare ale acestui text, care face parte dintre primele Surogate pe care le-am scris, au apărut în Galateea #7 şi Argos #12
