Surogat de reminescenţă
se spune că ai dungi pe faţă şi puncte prin ochi petale pe vorbe pete pe gânduri sau săgeţi în grai
se spune că ai dungi pe faţă şi puncte prin ochi petale pe vorbe pete pe gânduri sau săgeţi în grai
cine nu ştie că nemo nu e doar un peşte şchiop nici de obuzul care a înconjurat luna trebuie educat
legendar, şi totuşi inutil şi absurd pentru azi în zbaterea sa fictivă
o mie de ani pace ţie în liniştea ta supremă te-admir pentru serenitatea ce-o arunci în palmele goale întinse spre tine
ne-au descifrat adn’ul ne globalizează ne filmează-n magazine ne urmăresc conturile
din miile de cuvinte inutile ce mi le-ai spus prin tot felul de exaltaţi sau manipulatori se poate înţelege orice depinde doar de ambalaj
preferam să nu mă fi născut nici măcar atunci mi s-a spus că oricum nu catadicseam s-o fac dar m-au forţat să vin puteam să mă înec, să cad, să trimit ceva peste mine dar nu mi-a ieşit
am scăpat din viaţă până acum dormind m-am ascuns după somn nici să visez nu m-am lăsat să nu mă tulbur
azi are chip de gheaţă şi degete murdare oricând te mângâie să-ţi lase urme glas are de umbră şi miroase a târnăcop lovind cenuşa unui poet plutind fără cuvinte
în ultima oră l-am văzut pe ixurilă cu un laptop nou am aflat că ixulescu şi-a lansat a doua carte am citit că ixu are trei amante am auzit că ixulea are patru case