… la concursul „cartea anului – poezie” organizat de reţeaua literară; juriul a fost alcătuit din Crina Bud, Paul Cernat, Alex Matei, George Neagoe şi Gelu Vlaşin
p.s: tot menţiune a primit şi cealaltă carte de la Herg Benet Publishers aflată în concurs, romanul Sânge satanic de Cristina Nemerovschi; nu e deloc rău pentru o editură nouă ca primele ei două cărţi să fie premiate la un asemenea concurs
aprilie 18th, 2011 S-M.G Posted in noutăţi, poveşti
concurs, premii, rețeaua literară, SUROGAT
… vor putea fi găsite la târgul urban de carte BookLand, care se va desfăşura în Bucureşti în perioada 15-17 aprilie 2011 la AFI Palace Cotroceni, unde HBP va organiza şi o dezbatere publică; mai jos găsiţi comunicatul editurii
Herg Benet Publishers şi BuyBooks.ro vă invită sâmbătă, 16 aprilie, ora 14.00, la târgul de carte BookLand, pentru o prezentare a literaturii generaţiei de după 2000. Poetul şi criticul Claudiu Komartin va face o introducere în literatura română apărută în ultimii ani, în timp ce Alexandru Voicescu, directorul Editurii Herg Benet, va prezenta relația tinerelor edituri şi a noilor scriitori cu publicul actual.
Vor participa și trei dintre autorii publicaţi recent de Herg Benet, Cristina Nemerovschi (autoare a romanului Sânge satanic), Leonard Ancuţa (autor al volumului de poezii Iubirea e amintirea unui viol) și Marius-Iulian Stancu (debut poetic în 2011: Întoarcerea în pivniţă).
Întâlnirea va avea loc la etajul 1 al AFI Palace Cotroceni, în spaţiul destinat evenimentelor.
aprilie 14th, 2011 S-M.G Posted in noutăţi
edituri
… a librăriilor unde pot fi găsite cărţile editurii Herg Benet poate fi găsită pe site-ul acesteia; în majoritatea acestor librării puteţi cumpăra şi SUROGATul meu
din motive care-mi scapă librăriile din reţeaua Diverta încă n-au expus pe rafturi cărţile de la Herg Benet, acest lucru urmând să se petreacă în curând, dar nu se ştie exact când
aprilie 7th, 2011 S-M.G Posted in carte, noutăţi
librării, SUROGAT
… pe la câteva librării clujene, dar nici una nu avea expus SUROGATul, deşi ar fi trebuit să-l aibă la vânzare; dacă au vândut deja toate exemplarele sau nici n-au primit cartea nu ştiu; ce m-a surprins neplăcut e că nici una dintre aceste librării nu are secţiune de poezie, cărţile încadrabile aici fiind împrăştiate printre cele de proză şi nonficţiune
aprilie 5th, 2011 S-M.G Posted in carte, poveşti
librării, poveşti, SUROGAT
… să se audă şi din Surogatele mele la un concurs de recitări din creaţiile poeţilor sătmăreni, dar din păcate planul a căzut în ultimul moment din motive obiective; mulţumiri celor care au avut iniţiativa de a include textele mele în program şi s-au străduit până în ultimul moment pentru asta; ciudat e că acest concurs a avut loc cam în zilele când plănuiam să organizăm o lansare a SUROGATului la Satu Mare, eveniment la care am fost nevoit în cele din urmă să renunţ pentru moment; nu-mi rămâne decât să sper că a treia intenţie legată de cartea mea şi de oraşul meu natal se va materializa totuşi; când şi ce va fi, rămâne de văzut
aprilie 3rd, 2011 S-M.G Posted in poveşti
poveşti, SUROGAT
… cum aș putea să îndrept erorile pe care le-am comis în legătură cu volumul meu de debut, SUROGAT; cred că opțiunea cea mai onorabilă e să anunț public că-l reneg; prin urmare următoarea mea carte va fi considerată oficial debutul meu editorial; de mâine SUROGATul va fi retras din toate librăriile și exemplarele rămase vor fi trimise la topit, așa că dacă doriți să puneți mâna pe un volum ce va deveni în curând o raritate grăbiți-vă să îl cumpărați azi!
citește mai departe
aprilie 1st, 2011 S-M.G Posted in noutăţi, poveşti
librării, poveşti, SUROGAT
… e pe cale să apară în revista Discobolul și a fost scrisă de Petrișor Militaru; deocamdată vă pot oferi un fragment din ea, restul după ce apare revista
Volumul de debut în poezie al lui Sorin-Mihai Grad, SUROGAT [poerezii], deschide seria de poezie a noii edituri bucureştene Herg Benet. Cartea este formată din cinci episoade lirice ce se încheie cu un happylog, un update al învechitului epilog. Din cauza titlului, primul grupaj de versuri, De[x]presii, ne îndreaptă spre un drum semantic destul de limitat (DEX, expresii şi depresii), dar trebuie luat doar ca un simplu indiciu. În centrul acestei secţiuni (poate şi al volumului) am putea poziţiona poemul Surogat de surogat, o artă poetică sau, mai degrabă, un poem-manifest în care eul poetic recunoaşte că nu ştie la ce folosesc poereziile (ca şi cum poezia ar putea fi situată în planul foloaselor), că oricât de nenorocit ar fi tot drumul alege călătorul („oricât ai ocoli un drum/ ce se vrea călcat de tine/ te va prinde de urechi/ îţi va urla sau şopti ceva în ele/ poruncind picioarelor tale să se mişte”), că nu orice contrafacere e o falsificare („am surogat tot ce-am/ sau m-a prins”), e doar continuarea degenerată a facerii iniţiale („şapte ani de scotocit/ după nici un fel de tibet”). Poemele lui Sorin-Mihai Grad sunt filosofice fără a fi metafizice, cu toate că „nici un fel de tibetul” lui mi se pare a fi o ultimă rămăşiţă de transcendenţă într-o lume-maşinărie de „surogare a existenţei” (Surogat de neo). În alt poem, cuvintele se topesc ca şi ceasurile moi ale lui Dali sau agonizează postmodern şi numai găsirea unui alt râu semantic (vezi Heraclit) poate aduce salvarea lor: o falsă salvare fiindcă nimeni nu va veni „să le înţeleagă povestea” (Surogat de cimitir, versiunea concretă), toţi le vor mesteca dogmatic conţinutul, fără să le digere. Dincolo de autocenzura („nici să visez/ nu m-am lăsat”, Surogat de somn) care e prezentă la tot pasul în discursul poetic, sunt evocate stări de nostalgie cu „verdeţuri” şi „pufuleţi” dintr-un remember filosofic (Surogat de amintire) sau pseudo-epifanii ca întâlnirea cu „un înger de calcar/ cu dungi concentrice” (Surogat de impostură).
martie 30th, 2011 S-M.G Posted in noutăţi, reacţii
cronici, Discobolul, Petrișor Militaru, reacţii, SUROGAT
… să bag în seamă așa-zise opinii despre scrierile mele care se dezvoltă-n jurul ideilor că n-am ce căuta-n literatură pentru că-s de profesie matematician, iar fiind plecat din țară sigur nu mai îs la curent cu ce se scrie și publică pe la noi; dar cum ele vin spre mine din diverse direcții încep să cred că deranjez; pe cine, cum, de ce – nu reușesc să-mi dau seama
lărgind puțin discuția, mi se pare doar mie, sau chiar din ce în ce mai mulți așa-ziși critici literari atacă direct autorii, fără a se mai obosi să le disece scrierile?
martie 28th, 2011 S-M.G Posted in poveşti
poveşti, SUROGAT
… a SUROGATului în finala unui concurs de cărți de poezie e nominalizarea între volumele care vor lupta pentru titlul de cartea de poezie a anului 2010 oferit de reţeaua literară în cadrul târgului de carte bookland (15-17.04.2011); organizatorii au revenit cu câteva precizări la anunțul inițial din care se înțelegea că SUROGATul ar fi fost pe locul opt în clasamentul final al concursului
mi se pare ciudat că prima nominalizare a cărții mele pentru un premiu nu vine din partea juriului vreunui concurs pentru debutanți, ci în cadrul unei competiții deschisă tuturor aparițiilor editoriale din anul trecut
p.s.: SUROGAT nu e singura carte a editurii Herg Benet calificată în finala concursului cartea anului 2010, în cadrul secțiunii de proză aflându-se printre finaliști romanul Cristinei Nemerovschi Sânge satanic
martie 26th, 2011 S-M.G Posted in carte, noutăţi, poveşti, reacţii
concurs, poveşti, rețeaua literară, SUROGAT
… opuse despre volumul SUROGAT pot fi citite în subsolul pseudorecenziei făcute cărții de Horia Gârbea; ar fi poate indicat să comentez ceva despre finalul intervenției proprietarului blogului respectiv, dar ce sens ar avea? nu i-am făcut nimic și mă dușmănește, așa că n-am de gând să aflu cum s-ar comporta când aș intra într-un conflict deschis cu el
martie 24th, 2011 S-M.G Posted in poveşti, reacţii
Horia Gârbea, poveşti, reacţii, SUROGAT