când începea decembrie 2008
… aveam vreo 25 de Surogate finalizate, cam 20 începute şi rămase în diverse stadii şi mai multe idei şi titluri aşteptând timp şi inspiraţie, plus alte cam 20 de poezii scrise după 2005; pe 17.12 Surogatele deveniseră 40; oscilam între a-mi numi volumul Surogat(e) sau altfel, caz în care Surogatele ar fi format doar o secţiune, foarte probabil majoritară; două persoane apropiate mie au primit textele spre citire, cu rugămintea să-mi semnaleze orice li se pare-n neregulă; mulţumită lor mai multe erori au dispărut, iar câteva poeme au sărit din schemă; însă volumul ameninţa să nu fie gata pentru concursul la care voiam să-l trimit, trebuind să fie finalizat până la amiaza zilei de 20.12; rămăseseră-n joc cam 35 de Surogate, prea puţin pentru ca volumul să le conţină doar pe ele, dar prea multe pentru ca eventuala carte care să le conţină alături de celelalte aproximativ 15 poezii să nu fie dezechilibrată
am decis că volumul se va numi Surogat; cât timp poemele erau la lectură am mai finalizat trei Surogate, dar tot nu aveam un volum de măcar 50 de pagini; ultima soluţie era să întreb celelalte poezii dacă vor să se mărite-n familia Surogat; cinci dintre ele au acceptat; pe 20.12.08 dimineaţa am decis structura cărţii, am aranjat şi împărţit poemele, am făcut sumarul şi, finalizată în grabă, prima versiune a volumului era gata
noiembrie 23rd, 2009 saat: 17:50
[…] scris câteva Surogate şi mi-am notat idei dintre care în decembrie 2008 o parte însemnată s-au transformat în poeme; au fost cazuri în care nu-mi aminteam de la ce au pornit versurile respective şi nu […]
februarie 14th, 2010 saat: 10:25
[…] radical spre a se plia pe o anumită tema; chiar şi chestiunea cu titlurile care încep la fel am decis-o tot cam […]