SUROGAT

[Ego VII] sunt un vultur dacă-mi pun ochelari şi-mi inventez aripi

dacă ţi se pare c-aş spune că mi-e uşor să mă pun la scris urăsc cartofii pai sau ciocolata îmi place iarna

mi-ar plăcea să ştiu scrie ca solistul de la taxi versuri lungi şi isteţe şi să-mi vină idei la fel de nătruşnice ca băieţilor de la z.o.b. sau măcar să găsesc un cuvânt mai degrabă aruncător de oameni în aer decât „vibraţi!” la toate astea ar mai trebui să inventez melodii potrivite

ce te aştepţi să afli de aici din şi despre mine? cu fiecare cuvânt îmi maschez sau masacrez, după caz

ieri m-a confundat cineva cu dumnezeu mi-a cerut să-l ajut să câştige un milion la loto şi inima uneia dintre colegele sau vecinele sale sau măcar un ştii tu ce cu ea şi să ia rapidul campionatul

o duşcă de la unu influenţe de la doi aş fi vrut şi un pic de la trei dar cum nu prea-i original îl retez de pe listă

oriunde mă uit dau numai de moarte teorema lui fenchel (1905-1988) strada eroilor revoluţiei poeme postume

suntem inutili şi ne gândim la moarte e tot ce ştim şi nu ne-o spunem povestea ta e mai searbădă ca tine scoate-mă din ea

într-o grădină cu aripi tăiate plantez arbori de cenuşă şi-i îndemn să moară într-un război imbecil cu clişeele nopţii

dar eu mai bântui moartea prin fulgi de întuneric florile nu au fluturi cerul a fost vândut pe vise de uitare şi germeni de poem de nimeni nimănui degeaba