SUROGAT

[Pledoarie pentru o muză amară] când sufletu-mi de sticlă lovea asfaltul crud iar trupul rămas în urmă îi admira curajul erai tăcere, visându-mi liniştea

poate că sunt amintirea creionului cu care pângăresc foaia sau tasta „a” pe care-am ucis-o azi cu tăcerea ce se storcea nepătrunsă din tot ce-am scris azi

am cunoscut nişte mutanţi religioşi un fel de pereche omega a comunităţii lor meniţi fără alternativă unul celuilalt

spre stele m-aş uita de n-ar fi murit toate de somn las frigul să mă scarpine prin fereastra deschisă urlu în treiul nopţii că am să-ţi spun ceva aş muşca laolaltă cu norii din luna ce pare amară

eu te-am uitat dincolo de oglindă? ce mă priveşti ca o hienă foca muribundă? mă uit la tine ca un orb la zei pentru al tău vis mă zbat alene tatuat cu aripi de şarpe

„scrie poezii chiar şi-n engleză” era argumentul suprem al celor care ştiau când se-ndoia cineva de felu-n care mă pricep(eam) la limba în care ne-nţelegem azi

[Ego VII] sunt un vultur dacă-mi pun ochelari şi-mi inventez aripi

dacă ţi se pare c-aş spune că mi-e uşor să mă pun la scris urăsc cartofii pai sau ciocolata îmi place iarna

mi-ar plăcea să ştiu scrie ca solistul de la taxi versuri lungi şi isteţe şi să-mi vină idei la fel de nătruşnice ca băieţilor de la z.o.b. sau măcar să găsesc un cuvânt mai degrabă aruncător de oameni în aer decât „vibraţi!” la toate astea ar mai trebui să inventez melodii potrivite

ce te aştepţi să afli de aici din şi despre mine? cu fiecare cuvânt îmi maschez sau masacrez, după caz