SUROGAT

stăteau la trei, la ultima pe dreapta o cameră de patru, umplută cu cinci la care se mai adăugau alte două-trei care din timp în timp se mai schimbau plus ce mai cădea la pat, că doar studenţi erau

drumul meu e o lacrimă de înger putrezit în propriu-i sens pe direcţia nerecomandată caut urmele şenilelor apusului luciferic spre a mi le însuşi doar colb mi se arată printre temenelele de praf

bă tată ca rele ne iei toate jucăriile şi ne dai în skimb cravate sistem este numele tău şi tare ne-am mai săturat de tine de cum ne vrei şi ce ni se spune că ne ceri

ai venit să-mi spui că nu mă vrei de-acum cu tine te privesc neştiind de ce nu eşti atât de rece ca ieri ai o nuanţă tristă în priviri şi-n gesturi să-i zicem fericire?

m-am jucat de-a dumnezeu aseară când am zis să fie lumină s-au pornit să ardă toate becurile de pe străzi iar când am le-am poruncit apelor să stea artezienele din parc n-au mai suflat am trecut apoi la oameni

o poezie minimalistă pentru tine trei vorbe, două rânduri şi gata nici n-ai când să te plictiseşti citind-o şi poţi înţelege orice sau nimic doar spune-mi ce sensuri îi dibui ne-am putea amuza împreună

dincolo de mine e lumină poate crezi când priveşti prin cel ce nu-ţi vorbeşte dar se-amăgeşte că-ţi scrie când el delirează aleator lugubru pierdut iconoclast sau verde treaz ca un pui de mort vorbind cu sine aşteptând din cer cu tine să-mi plouă mă priveşti sau nu, eşti departe sau aici? ghiaţa din palma mea […]

pictez nişte ochi pe-un răsărit de seară şi îmi închipui că visez albastru nu mă ispiteşte nici o durere decât cele vechi pe care şi le-a uitat în mine oricine sau ce nume o fi având ultima eroare în care am crezut