SUROGAT

o fagocitoză de protoexperimente preredundante scoţând o limbă străină indubitalmente ε-extinctă la lipsa postapriorică a soarelui eclecticismul anemic al păsărilor din gând

…eram prea mic când se putea vota papionul încă fără buletin când căluţul necheza pe listele electorale şi un pic prea tânăr când s-a ales schimbarea

câteodată bat la uşă când ajung acasă, nu ca bulgarul cu care-mpărţeam cândva camera şi-l credeam tâmpit până mi-a explicat cum dau ei din cap de fapt şi după nici ca profesorul meu care aude „ja!” după ce deja te-a salutat nici precum îmi semnalează messengerul că s-a mai logat unul de pe lista mea

Părinte, Pe care-l credem în ceruri, Numele tău nu-l ştim, Deşi ne conduci, Încotro, nici măcar nu ai habar, Şi putrezeşti în raiul tău blestemat Altfel nu l-ai feri de noi,

stăteau la trei, la ultima pe dreapta o cameră de patru, umplută cu cinci la care se mai adăugau alte două-trei care din timp în timp se mai schimbau plus ce mai cădea la pat, că doar studenţi erau

drumul meu e o lacrimă de înger putrezit în propriu-i sens pe direcţia nerecomandată caut urmele şenilelor apusului luciferic spre a mi le însuşi doar colb mi se arată printre temenelele de praf

bă tată ca rele ne iei toate jucăriile şi ne dai în skimb cravate sistem este numele tău şi tare ne-am mai săturat de tine de cum ne vrei şi ce ni se spune că ne ceri

ai venit să-mi spui că nu mă vrei de-acum cu tine te privesc neştiind de ce nu eşti atât de rece ca ieri ai o nuanţă tristă în priviri şi-n gesturi să-i zicem fericire?

m-am jucat de-a dumnezeu aseară când am zis să fie lumină s-au pornit să ardă toate becurile de pe străzi iar când am le-am poruncit apelor să stea artezienele din parc n-au mai suflat am trecut apoi la oameni

o poezie minimalistă pentru tine trei vorbe, două rânduri şi gata nici n-ai când să te plictiseşti citind-o şi poţi înţelege orice sau nimic doar spune-mi ce sensuri îi dibui ne-am putea amuza împreună